hoit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș
1.
2. Fig. (
Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din
magh. dial. holt (=
halott).
hoit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hóit (hóituri), s. n. – Cadavru.
Mag. holt, în loc de
halott (Cihac, II, 506; DAR). Fonetismul nu este convingător.
hoit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hoit, hoituri s. n. (peior.) corp, trup.
hoĭt (Dicționaru limbii românești, 1939)hoĭt n., pl.
urĭ (ung.
holt, mort [=
halott, cadavru], ca
uĭt față de
ult. V.
hoaĭtă). Stîrv, leș, cadavru.
Fig. Iron. Mîncare de carne:
ce atîta hoĭt la masă?hoit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hoit s. n.,
pl. hóiturihoit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hoit n. mortăciune:
hoit să fie, de corbi nu-i lipsă AL. [Ung. HOLT].