horitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HORITÚRĂ, horituri, s. f. (
Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage
1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horiște. –
Hori +
suf. -tură.horitură (Dicționaru limbii românești, 1939)horitúră f., pl.
ĭ. Fîn horit și locu unde e horit.
horitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)horitúră (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri