horitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) HORITÓR, -OÁRE,horitori, -oare, s. m. și f. Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor.
horitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) horitór (reg.) s. m., pl. horitóri