hojmalău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOJMALẮU, hojmalắi, s. m. (
Reg.) Om voinic, înalt (și prost). [
Var.:
hojmălău s. m.] –
Et. nec.hojmalău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hojmalắu (
reg.)
s. m.,
art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắiihojmalău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hojmalău a. țeapăn. ║ m. om mare la trup și cu mintea de copil:
doi hojmalăi se și luase după mine. CR. [Origină necunoscută].
hojmalăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)hojmalắŭ m. (d.
hojma, adică „mereŭ, lung mereŭ, lungan”, cu suf.
-lăŭ).
Est. Iron. Lungan, găligan, zaplan,măgădăŭ, vlăjgan, tînăr înalt și zdravăn. – În Trans.
hajmandăŭ. V.
huțupan.