hoinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. –
Hoină (=
oină) +
suf. -ar.hoĭnar (Dicționaru limbii românești, 1939)hoĭnár m. (d.
hoĭnă). Vagabond, haĭmana:
a umbla hoĭna. – Fem.
-áră, -ăríță și
-ăreásă.hoinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hoinár adj. m.,
s. m.,
pl. hoinári; adj. f.,
s. f. hoináră, pl. hoinárehoinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hoinar m. vagabond.