hirotonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HIROTONÍE, hirotonii, s. f. Acțiunea de
a hirotoni și rezultatul ei; hirotonisire, hirotonire. – Din
sl. hirotonija.hirotonie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hirotoníe (hirotoníi), s. f. – Ridicare în rang a clericilor. –
Mr. hirotonie. Ngr. χειροτονία (Murnu 28).
Sec. XVII. –
Der. hirotoni (
var. hirotonisi),
vb. (a ridica în rang un cleric), din
ngr. χειροτονῶ.
hirotonie (Dicționaru limbii românești, 1939)hirotoníe f. (ngr. [d. vgr.]
hirotonia). Consacrațiune, preuțire [!].
hirotonie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HIROTONÍE (‹
gr. heirotonia „punerea mâinii”)
s. f. (În ritualul creștin) Taină a preoției în care, prin rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, prin binecuvântare și prin punerea sacramentală a mâinilor, de către episcop (sau doi-trei episcopi), pe capul slujitorilor sacerdotali, aceștia sunt consacrați într-una dintre cele trei trepte: diacon, preot, arhiereu.
Sin. hirotinisire.hirotonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hirotoníe s. f.,
art. hirotonía, g.-d. art. hirotoníei; pl. hirotoníi, art. hirotoníilehirotonie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hirotonie f. învestire cu darul preoției ce se face prin punerea mâinilor sau binecuvântarea arhiereului.