hegemonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [
Var.:
heghemoníe s. f.] – Din
fr. hégémonie.hegemonie (Dicționar de neologisme, 1986)HEGEMONÍE s.f. (
Ist.) Dreptul unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♦ Supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; (
p. ext.) supremație, dominație; rol conducător. [Gen.
-iei, var.
heghemonie s.f. / cf. fr.
hégémonie, gr.
hegemonia – conducere].
hegemonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)HEGEMONÍE s. f. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ◊ supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător. (< fr.
hégémonie, gr.
hegemonia)
hegemonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hegemoníe s. f.,
art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei