haide (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat)
Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva.
2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de
pers. 1 și 2
pl.)
Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse)
Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni)
Luă toporul și haide la treabă. 3. (În
expr.)
Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș!
Haide-haide sau
haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [
Var.:
háida, haid, áida, áide interj.] – Din
tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.haide (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)háide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). –
Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich,
Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381),
cf. ngr. ἄïντε,
alb. hai(de), bg.,
sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în
var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării
rom., sînt reproduse în
var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu
var. lui
ha; de la
haide provine și
hait(i), interj. (exprimă surpriza).
haĭde (Dicționaru limbii românești, 1939)háĭde și
áĭde, háĭdem și
áĭdem, háĭdețĭ și
áĭdețĭ, interj. îndemnătoare cu funcțiune de imper. (turc.
haĭde, „haide”,
haĭdeĭin, „haĭdem”. De aicĭ: bg.
haĭde, haĭdite, háĭdete, haĭdate; sîrb.
hájde, hajdémo, hájdete; rus.
áĭda, aĭdá, gaĭdá, adĕá, aĭdáte; alb.
haĭde, háĭdenĭ; ngr.
áĭde, háĭde [scris
áĭnte, háĭnte]. V.
haĭ 1).
Haĭde (haĭ, pornește!);
haĭde, băĭețĭ (haĭ băĭețĭ, pornițĭ [singurĭ saŭ cu mine]);
haĭde cu mine (haĭ cu mine, vino cu mine);
haĭde (saŭ
haĭ)
să plecăm împreună; haĭde! fie! (fie cum zicĭ tu saŭ el!);
haĭdem (să mergem!);
haĭdețĭ (pornițĭ!). – Și
-ém, -éțĭ.haide (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)háide interj.haide (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haide ! int. ce exprimă:
1. îndemnul de a merge, de a porni sau de a începe o acțiune, funcționând ca un imperativ cu formele analogice:
haidem! haideți! 2. o concesiune: fie ! [Turc. HÁIDE !].