haidamac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (
Fam.)
1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (
2).
2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din
tc. haydamak.haidamac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HAIDAMÁC1, haidamace, s. n. (
Reg.) Bâtă, ciomag. –
Sb. ajdamak (<
tc. haydamak „tâlhar”).
haidamac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HAIDAMÁC2, haidamaci, s. m. 3. (
Înv.) Păzitor de vite. –
Tc. haydamak.haidamac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)haidamác (haidamáci), s. m. – Derbedeu, haimana.
Tc. haydamak (Șeineanu, II, 195; Lokotsch 780),
cf. sb. ajdamak „băț” (de unde în Banat,
haidamac, s. n. „băț”),
pol. hajdamaka.haidamac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)haidamac, haidamaci s. m. 1. derbedeu; bătăuș
2. om zdravăn / mătăhălos
haĭdamac (Dicționaru limbii românești, 1939)haĭdamác m. (turc.
haĭdamak, tîlhar. Cazac rebel în Polonia; rus.
gaĭdamák, pol.
hajdamak. V.
haĭdăŭ). Vagabond, haĭmana:
haĭdamacĭ și hahalere colectiviste (Car.). – În Ban.
aĭdamac, s. n., pl.
e (sîrb.
ajdamak, cĭomag), cĭomag, bîtă. V.
huligan.haidamac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)haidamác (
fam.)
s. m.,
pl. haidamácihaidamac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haidamac m. vagabond:
acolo umblă câtva timp ca un haidamac. ISP. [Turc. HAYDAMAK].