hârâitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRÂITÓR, -OÁRE, hârâitori, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. (Despre glas, vorbire, sunet) Care hârâie; hârâit
2.
2. S. f. Jucărie cu care se produce (prin rotirea unui dispozitiv) un zgomot specific, dogit. [
Pr.:
-râ-i-] –
Hârâi +
suf. -tor.