haraiman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARAIMÁN s. n. (
Reg.) Gălăgie, tărăboi, zarvă. –
Et. nec.haraĭman (Dicționaru limbii românești, 1939)haraĭmán n., pl.
e (imit. ca și
harhat, hîrîĭ, huruĭ și
-man ca în
chiloman).
Munt. vest. Chiloman, țipete, chiote (de durere, de bucurie):
țipete și haraĭman mare (ChN. I, 98).
haraiman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)haraimán (
reg.)
(-rai-) s. n.