har (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAR, haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Dar
2, ajutor spiritual, grație divină acordată omului. ◊
Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut)
Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult.
2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva vrednic de admirație;
p. ext. talent, vocație, dar
2.
3. (
Înv.) Dar
2 sau răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din
sl. chari.har (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)har (háruri), s. n. – Grație divină. – Mar.
hare. Ngr. χάρις (Roesler 578; DAR), în parte prin intermediul
sl. chari. Sec. XVI. –
Der. harnic, adj. (
înv., recunoscător; capabil; activ, harnic), cu
suf. -
nic, ca
puternic de la
putere (după Cihac, II, 136, urmat de DAR; Densusianu,
GS, I, 350; Candrea; Scriban, din
sl. charinŭ, cf. bg. haren „frumos”,
neharen „leneș”; după ipoteza greșită a lui Diculescu 180, în legătură cu suedezul
arnig „harnic”);
neharnic, adj. (
înv., nedemn; leneș);
hărnici, vb. (a munci activ, a-și da silința);
hărnicie, s. f. (capacitate, activitate, hărnicie).
Cf. hărăzi, haram.har (Dicționaru limbii românești, 1939)1) har n., pl.
urĭ (ngr. și vgr.
háris, grație, vsl.
harĭ, bg. sîrb.
har. V.
hărăzesc, heretisesc, harnic).
Vechĭ. Grație, farmec. Grație divină, dar, calitate:
haru unuĭ preut [!]. Bunăvoință, favoare, îndurare, milă:
din haru luĭ Dumnezeu. Beneficiŭ, folos:
ce har dacă...? Dar, prinos. Mulțămită [!], slavă:
har Domnuluĭ. A ști haru unuĭ lucru, a te pricepe să umbli cu el, a-ĭ ști rostu, ogodu.
har (Dicționaru limbii românești, 1939)2) har interj. V.
hart 2.har (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HARᾹT v. Herāt.har (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HARῙRῙ (al-HARῙRῙ), Abū Muhammad al-Qāsim ibn ‘Ali al- (1054-1122), scriitor și filolog arab. A desăvârșit stilul ornant al prozei arabe.
har (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HARῙRŪD, râu în Asia Centrală (Afghanistan și Turkmenistan); 1.150 km.
Izv. din masivul Bamian, trece prin Herat și formează mai întâi granița dintre Afghanistan și Iran și apoi cea dintre Iran și Turkmenistan. Se pierde în nisipurile deșertului Kara Kum, unde poartă numele de
Tedjen. Baraje și canale de irigații.
har (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)har s. n., (calități)
pl. hárurihar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)har n.
1. grație, favoare:
a frumseții haruri goale EM.;
2. grație divină, dar dumnezeesc acordat omului spre a face binele și a evita răul. [Gr. mod.].