hangiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han
2. – Din
tc. hanci.hangiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hangíu s. m.,
art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)hangiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hangiu m. birtaș. [Turc. HANDJY].
hangiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)hangíŭ m. (turc.
hanšy). Stăpîn de han. – Fem.
-gĭoaĭcă saŭ
-giță, pl.
e.