handralău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HANDRALĂU, handralăi, s. m. (
Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊
Expr. (Adverbial)
A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [
Var.:
hăndrălău s. m.] –
Cf. magh. vándorló.handralăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)handralắŭ și
-nắŭ (Munt.) și
handraléț (Munt. est. Mold.) m. (ung.
vándorló, d. germ.
wanderer, călător. V.
vindireŭ).
Iron. Hatalăŭ, nandraș, amant (maĭ ales al servitoarelor și altor femeĭ din popor). V.
hojmalăŭ.