haltă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor; gară mică.
2. Oprire, popas.
3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din
germ. Halte[stelle],
fr. halte.haltă (Dicționar de neologisme, 1986)HÁLTĂ s.f. 1. Stație mică de cale ferată, unde nu opresc decât trenuri locale și care nu are de obicei linii de încrucișare.
2. (
Fam.) Oprire, popas. [Cf. germ.
Haltestelle, fr.
halte].
haltă (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÁLTĂ s. f. 1. stație mică de cale ferată, unde nu se opresc decât trenuri locale. 2. (fam.) oprire, popas. 3. scurtă oprire a unei trupe în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului sau verificarea tehnicii de luptă. ◊ punct rutier de oprire obligatorie pentru îndeplinirea unor formalități administrative sau plata unei taxe. (< germ.
Halte/stelle/, fr.
halte)
haltă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)háltă (hálte), s. f. – Oprire, stație.
Germ. Halte(stelle), cf. Borcea 192,
cf. fr. halte, it.,
sp. alto.haltă (Dicționaru limbii românești, 1939)*háltă f., pl.
e (fr.
halte, d. germ.
halt, popas, d.
halten, a se opri;
halte-stelle, loc de oprire). Mică stațiune de cale ferată. Popas, oprire.
haltă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)háltă s. f.,
g.-d. art. háltei; pl. háltehaltă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haltă f.
1. loc de oprire al soldaților în marș, popas;
2. în special, loc de oprire între două gări. [Nemț. HALTE (STELLE)].