hălădui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV.
Intranz. 1. (
Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște;
p. ext. a locui.
2. (
Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie).
3. (
Reg.) A izbuti, a reuși. – Din
magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.