halagea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALAGEÁ s. f. (
Reg.)
1. Tărăboi, gălăgie.
2. Pățanie. –
Et. nec.halagea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HALAGEÁ, halagele, s. f. (
Înv.)
1. Tămbălău, tărăboi.
2. Pățanie neplăcută. ◊
Expr. A-și căpăta halageaua = a o păți rău, a-și găsi beleaua.
halagea (Dicționaru limbii românești, 1939)halageá, V.
alagea.halagea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halageá (tărăboi, pățanie) (
reg.)
s. f.,
art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele