haiducie - explicat in DEX

haiducie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

haiducie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
HAIDUCÍE, (2) haiducii, s. f. 1. Viață sau îndeletnicire de haiduc. 2. (Rar) Purtare, deprindere de haiduc. – Din haiduc + suf. -ie.

haĭducie (Dicționaru limbii românești, 1939)
haĭducíe f. Vĭață de haĭduc, banditizm [!] național contra dominațiuniĭ străine.

haiducie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiducie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
haiducie f. 1. vieață de haiduc: s´au lăsat de popie, de s’au dat în haiducie POP. 2. fig. banditism: haiducie literară.