haiku (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAIKÚ, haiku-uri, s. n. (
Livr.) Poezie japoneză alcătuită din 17 silabe dispuse în trei grupe. – Din
fr. haïku, engl. haikku.haiku (Marele dicționar de neologisme, 2000)HAIKÚ n. s. haiku. (< fr.
haïku < cuv. jap.)
haiku (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HAIKÚ (HAIKAI) (
cuv. japonez)
s. n. Poem clasic japonez, cultivat începând cu
sec. 15; alcătuit din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, iar al doilea din șapte; se caracterizează printr-o deosebită concizie și delicatețe a expresiei lirice. Au compus
h.: Matsuō Bashō (1644-1694), Uejima Onitsura (1661-1738), Yosa Buson (1716-1784), Kobayashi Issa (1763-1827).
haiku (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*haikú s. n.,
art. haikúul; pl. haikúuri