habitat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HABITÁT, habitate, s. n. Suprafață locuită de o populație, de o specie de plante sau de animale; biotop. – Din
fr. habitat.habitat (Dicționar de neologisme, 1986)HABITÁT s.n. (
Biol.) Teritoriu locuit de un individ, de o specie ori de un grup de indivizi sau specii, în cadrul căruia populația respectivă găsește o complexitate uniformă de condiții de viață, adaptându-se acestora; biotop. [Pl.
-te, -turi. / < fr.
habitat].
habitat (Marele dicționar de neologisme, 2000)HABITÁT s. n. 1. biotop. 2. ansamblu echilibrat și unitar al condițiilor de locuit, necesare omului civilizat, modern; (p. ext.) mediu în care trăiește omul. (< fr.
habitat)
habitat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HABITÁT (‹
fr.)
s. n. 1. (
BIOL.) Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; ecotop.
2. Element al ecosistemului uman format din factorii mediului înconjurător și cei psihosociali.
3. Spațiu structurat din punct de vedere urbanistic, ocupat de o comunitate umană.
habitat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)habitát s. n.,
pl. habitáte