hăbăuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (
Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit;
p. ext. prost; nebun. ◊
Expr. (Adverbial)
A o lua (sau
a umbla)
hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. [Formă gramaticală: (adverbial, în
expr.)
hăbăuca] – Contaminare între
magh. dial. habóka și
năuc.