haban (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HABÁN, -Ă, habani, -e, s. m. și
f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în secolul al XVI-lea. – Din
germ. Habaner.haban (Marele dicționar de neologisme, 2000)HABÁN, -Ă s. m. f. membru al unei secte baptiste din Hanovra și Renania, din sec. XVII. (< germ.
Haban)
haban (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HABÁN, -Ă (‹
germ.)
s. m. și
f.,
adj. f. 1. S. m. și
f. Membru al unei secte baptiste din Hanovra și Renania, ai cărei adepți au emigrat după 1547 în Moravia, Slovacia și Transilvania. Sub Maria Tereza (1760), au fost siliți să revină la catolicism.
2 Adj. f. (
ARTE DEC.)
Ceramică h. = tip de ceramică din
sec. 17, fină, smălțuită, pe fond alb, ornamentată cu motive cinegetice; a fost realizată la Vințu de Jos (
jud. Alba).
haban (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)habán s. m.,
pl. habáni