hașmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁȘMĂ, hașme, s. f. Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice
(Allium ascalonicum). – Din
magh. hagyma „ceapă”.
hașmă (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)HAȘMĂ s.f. Plantă erbacee comestibilă, cu frunze cilindrice, asemănătoare cu ceapa, dar cu bulbul constituit din mai mulți căței asemănători cu niște cepe mici deformate, cu gust și miros de usturoi. Este specifică bucătăriei franceze, fiind numită și ceapă-franțuzească sau
eșalot; fr.
echalote; germ.
Schalotte, engl.
shallot (
Allium ascalonicum)
hașmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)háșmă (háșme), s. f. – Plantă erbacee cu bulb. –
Var. (h)aj(i)mă, (h)agimă. Mag. hagyma „ceapă” (Cihac, II, 504),
cf. ațmațuchi.hașmă (Dicționaru limbii românești, 1939)háșmă și
hágimă f., pl.
e (ung.
hagyma, ceapă. V.
hașmacĭucă).
Mold. Arpagic. Un fel de ceapă care face cățeĭ ca usturoiu.
Trans. hajmă (la Panțu și
hasmă), pur. – Și
hágĭumă (Tut.). Cp. cu
cîrcĭumă, crîșmă. V.
orceag.hașmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)háșmă s. f.,
g.-d. art. háșmei; pl. háșmehașmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hașmă f. V.
hagimă.