hait (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAIT1 interj. Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate etc. [
Var.:
haiti interj.] – Onomatopee.
hait (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAIT2, haituri, s. n. (
Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor;
p. ext. unda de apă care duce plutele. – Din
ucr. hat'.hait (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hait2, -ă, haiți, -te adj. (tox.) drogat, care se află sub influența narcoticelor.
hait (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hait1! interj. (exprimă teama sau surpriza neplăcută) aoleu!
haĭt (Dicționaru limbii românești, 1939)1) haĭt n., pl.
urĭ (rut.
hatĭ, zăgaz, canal de abătut apa. V.
hat 2).
Est. Ĭezitură făcută p. a strînge apă maĭ multă și a-ĭ da drumu la nevoĭe ca să pornească plutele cînd apa nu e destul de adîncă:
haĭtu cel mare se rupsese de revărsarea apelor (Sov. 200). Apa strînsă așa:
vine hăĭtu. V.
hăĭtaș 2, undă, zăpor.haĭt (Dicționaru limbii românești, 1939)2) haĭt și
háĭtĭ interj. de frică (d.
haĭde):
Haĭt! Am pățit-o!hait (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hait1/haiti interj.hait (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hait2 (
reg.)
s. n.,
pl. háituri (hai-)hait (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hait ! int. exprimă:
1. o surprindere neplăcută;
2. o pornire imediată:
hait ! lipsește dinaintea mea ! CR. [Onomatopee].