haihui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din
tc. hayhay.haihui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)haihúi1, s.m. (înv.) fluieră-vânt, derbedeu.
haihui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)haihúi2, s.n. (înv.) destrăbălare.
haihui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)haihúi adj. –
1. Neglijent, zăpăcit, aiurit. –
2. Fără rost, fără țintă, razna. –
Mr. haihui. Pare a fi
tc. hay-huy, interj. care exprimă zgomotul (Bogrea,
Dacor., I, 277). Evoluția semantică nu este clară. S-ar potrivi mai curînd, din acest punct de vedere,
mag. haja-huja „ușor” (Scriban); dar această explicație nu este valabilă pentru
mr. Cf. hai.haĭhuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)haĭhúĭ, -úĭe adj. (ung.
haja-huja și
heje-huja, chefliŭ, ușuratic. V.
tehuĭ și
hututuĭ. Cp. și cu turc.
haĭ-huĭ, interj. care arată gălăgia).
Est. Zăpăcit:
a umbla haĭhuĭ. S. n., pl.
urĭ. Vest. Haĭmanalîc, colindare:
a o duce tot într´un haĭhuĭ.haihui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)haihúi adj. m.,
f. haihúie; pl. m. și
f. haihúi