hărhăti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦
Refl. recipr. A se certa, a se sfădi. [
Var.:
hărcătí vb. IV] – Din
harhăt.hărhăti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hărhătí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hărhătésc, imperf. 3
sg. hărhăteá; conj. prez. 3
să hărhăteáscă