hărăzi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV.
Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (
1). ♦ (
Înv.) A dedica, a închina.
2. (
Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din
sl. harizati.hărăzi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hărăzí (hărăzésc, hărăzít), vb. –
1. A da, a acorda. –
2. A dedica, a închina. –
Mr. hărăsire, hărzire. Ngr. χαρίζω (Murnu 27), în parte prin intermediul
sl. charizati. –
Der. hărăzeală (
var. hărăzitură),
s. f. (
înv., donație; închisoare);
hărăzitor, adj. (care hărăzește). –
Cf. har, haram.hărăzi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hărăzí (a ~) (a destina)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hărăzésc, imperf. 3
sg. hărăzeá; conj. prez. 3
să hărăzeáscăhărăzì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hărăzì v.
1. a dărui:
el avea să te hărăzească cu un cal tânăr POP.;
2. a consacra:
icoană hărăzită bisericii NEGR. [Gr. mod. HARÍZO].