hărăți - explicat in DEX

hărăți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.

hărăți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă

hărățì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hărățì v. Mold. 1. a tachina, a hărțui: avem dor de hărățit POP.; 2. a se hărțui: un tânăr se hărățește pe un sirep armăsar sur NEGR. [V. harță].