hămăitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [
Pr.:
-mă-i-] –
Hămăi +
suf. -tură.hămăitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hămăitúră (-mă-i-) s. f.,
g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri