hăinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂINÁR, hăinari, s. m. (
Înv.) Negustor de haine. –
Haină +
suf. -ar.hăĭnar (Dicționaru limbii românești, 1939)hăĭnár m. Vînzător de haĭne gata.
hăinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hăinár (
înv.)
s. m.,
pl. hăinárihăinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hăinar m. negustor de haine.