hăcui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din
germ. hacken.hăcui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hăcuí (-uésc, hăcuít), vb. – A tăia în bucăți, a sfîrteca, a toca. Origine incertă. Pare a fi
germ. hacken; trebuie să fi intrat însă în
rom. pe o filieră
sl., care nu este cunoscută.
Sec. XVII, astăzi în
Mold. și
Bucov.hăcui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hăcuí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hăcuiésc; imperf. 3
sg. hăcuiá; conj. prez. 3
să hăcuiáscăhăcuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hăcuì v. a tăia în bucăți, a tăia mărunt. [Nemț. HACKEN].