hăis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊
Loc. adj. Din (sau
de)
hăis(a) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊
Expr. (Adverbial sau substantivat)
A face hăis(a) = a cârmi la stânga.
A trage (sau
a fi)
unul la hăis și celălalt la cea sau
a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg.
A trage hăis(a) = a nu fi de acord cu alții. [
Var.:
hăisa interj.] –
Cf. scr. ais.hăĭs (Dicționaru limbii românești, 1939)hăĭs, strigăt adresat bouluĭ din dreapta ca s´apuce la stînga. (Cp. cu ung.
hajsz, sas.
hoits, sîrb.
aĭs, fr.
huhau. V.
cea, hart.hăis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hăis interj.hăis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hăis ! (hăisa) int. strigăt către boi s´apuce la stânga. [Onomatopee].