hârbar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (
Fam.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦
Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareț. –
Hârb +
suf. -ar.hârbar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hârbár (
pop.)
adj. m.,
pl. hârbári; f. hârbáră, pl. hârbáre