hârșâitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRȘÂITÚRĂ, hârșâituri, s. f. 1. Tăietură însoțită de un zgomot caracteristic.
2. Hârșâit. [
Pr.:
-șâ-i-. –
Var.:
hârșcâitúră, hârjâitúră s. f.] –
Hârșâi +
suf. -tură.hârșâitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hârșâitúră (-șâ-i-) s. f.,
g.-d. art. hârșâitúrii; pl. hârșâitúri