hârâitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRÂITÚRĂ, hârâituri, s. f. 1. Hârâială; vorbire răgușită, însoțită de o respirație greoaie, de om bolnav.
2. Mârâit de câine. [
Pr.:
-râ-i-] –
Hârâi +
suf. -tură.hârâitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hârâitúră (-râ-i-) s. f.,
g.-d. art. hârâitúrii; pl. hârâitúri