hânțău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HÂNȚĂU, hânțăuri, s. n. Unealtă a rotarului servind la fixarea bucăților de lemn din care se fac spițele.
hânțău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂNȚĂU, hânțaie, s. n. Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele. –
Et. nec.hânțău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hânțắu (
pop.)
s. n.,
art. hânțắul; pl. hânțáie