gunoit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUNOÍT1 s. n. Faptul de
a (se) gunoi2; gunoire. –
V. gunoi2.gunoit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUNOÍT2, -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri, pământuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi
1. –
V. gunoi2.gunoit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gunoít s. n.