gunoire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) GUNOÍRE,gunoiri, s. f. Faptul de a (se) gunoi2; gunoit1. – V. gunoi2.
gunoire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri