gromovnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROMÓVNIC, gromovnice, s. n. Carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri asupra sorții omului și asupra stării timpului pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. – Din
sl. gromovĩnŭ.gromovnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gromóvnic (gromóvnice), s. n. – Carte de astrologie, în care se prevedea viitorul pe baza cercetării tunetelor. –
Var. gromolnic, gromornic. Sl. gromovĭnikŭ, de la
gromŭ „tunet” (DAR; Scriban). Ultima
var. indică o încrucișare cu
ornic.gromovnic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GROMÓVNIC (‹
sl.)
s. n. Carte populară cu caracter divinatoriu, de origine siriană și egipteană; prevestea viitorul pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în funcție de zodia în care se produceau. În 1639, la Govora, a fost tipărit primul
g. cu text slavo-român.
gromovnic (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gromóvnic, -e, s.n. – Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc. – Din sl. gromovǐnǔ, de la gromǔ „tunet” (DA, Scriban cf. DER).
gromovnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gromóvnic (
înv.)
s. n.,
pl. gromóvnicegromovnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gromovnic n.
1. prevestiri după tunete și fulgere;
2. carte astrologică de asemenea prognostice rânduite după zodiile fiecării luni. [Slav. GROMOVĬNŬ, de tunet (din GROMŬ, tunet)].