grohotiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROHOTÍȘ, grohotișuri, s. n. Îngrămădire de bucăți de rocă colțuroase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor și prăvălite din munți sau aduse de ghețari;
p. ext. rocă sedimentară formată din acest material. ♦ Loc, teren acoperit cu acest material. –
Grohot +
suf. -iș.grohotiș (Dicționaru limbii românești, 1939)grohotíș1 n., pl.
urĭ (d.
grohot; sîrb.
gruh, petriș [!]. Bern. 1, 357).
Est ș. a. Sfărămătură [!] de stîncă, mare cantitate de petriș provenit din îngheț și dezgheț (fr.
moraine), cum se vede la munte. (După ce ghețariĭ îl duc la vale în rîŭ, se preface în prund, în petricele netezite). Sfărămătură de paĭe, rămurele, păstărĭ, frunze ș. a. – În Cov.
strohotiș (după
stroh). V.
horj.grohotiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grohotíș s. n.,
pl. grohotíșurigrohotiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grohotiș n. sfărămături de stânci.