grohot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÓHOT, grohote, s. n. (
Reg.) Grohotiș. – Probabil formație onomatopeică.
grohot (Dicționaru limbii românești, 1939)gróhot n., pl.
e (vsl.
grohotŭ, zgomot, adică „de năruire”; rus. sîrb.
grohot, hohot. V.
trohot).
Vest. Dărămătură [!], surpătură (de deal, de munte), grohotiș:
un bîrlog astupat de grohot (NPl. Ceaur, 48).
grohot (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gróhot, -e, s.n. – Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor. (top.) Grohotu, munte în Borșa. – Din rus. grohot (MDA).
grohot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gróhot (
reg.)
s. n.,
pl. gróhote