groază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROÁZĂ s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de un lucru înfiorător, de un pericol mare, de o nenorocire etc. ♦ (
Concr.) Persoană sau lucru care îngrozește.
2. Fig. (În sintagma)
O groază (de...) = o mulțime, o cantitate mare (de...). – Din
sl. groza.groază (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)groáză (-ze), s. f. –
1. Teroare, spaimă. –
2. Mulțime, puzderie, cantitate mare.
Sl. (
bg.,
sb.)
groza (Miklosich,
Slaw., Elem., 18; Cihac, II, 130); sensul 2 apare și în
slov. (
cf. amar, și
sp. de miedo). –
Der. grozav, adj. (cumplit; oribil; minunat, excelent; uriaș, nemaipomenit),
cf. bg. grozav; grozliv, adj. (
înv., îngrozitor),
cf. rus. grozlivyĭ „amenințător”;
groaznic (
var. Mold. groznic), adj. (oribil, înspăimîntător),
cf. sl. groznyĭ; groznicie, s. f. (oroare);
grozavnic, adj. (
înv., înspăimîntător);
groznicește, adv. (îngrozitor);
grozăvi, vb. refl. (
înv., a amenința; a privi cu ferocitate; a deveni cumplit sau excelent);
grozăvie, s. f. (monstruozitate; ferocitate; oroare; teroare);
grozăvenie, s. f. (oroare; fanfaronadă);
îngrozi, vb. (a speria, a înspăimînta; a amenința);
îngrozitor, adj. (cumplit, oribil);
îngrozitură (
var. îngroziciune),
s. f. (
înv., oroare).
groază (Dicționaru limbii românești, 1939)groáză f., pl.
e (vsl. bg. sîrb.
groza, groază; rus.
grozá, amenințare). Oroare: Teroare.
Fig. Mare cantitate (cp. cu
droaĭe și
întuneric):
o groază de lume, de banĭ. Mĭ-e groază de, simt groază de.
groază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)groáză s. f.,
g.-d. art. groázeigroază (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)groază f.
1. spaimă mare:
grozile morții; 2. mulțime foarte mare:
o groază de oameni. [Slav. GROZA].