gratificație - explicat in DEX



gratificație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GRATIFICÁȚIE, gratificații, s. f. Recompensă bănească ce se acordă unui angajat peste salariul obișnuit, de obicei la sfârșitul anului, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor de muncă. – Din fr. gratification, lat. gratificatio.

gratificație (Dicționar de neologisme, 1986)
GRATIFICÁȚIE s.f. Răsplată bănească care se acordă peste salariu sau retribuție. [Gen. -iei, var. gratificațiune s.f. / cf. it. gratificazione, fr. gratification, germ. Gratifikation].

gratificație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GRATIFICÁȚIE s. f. 1. retribuție suplimentară acordată de unele unități economice lucrătorilor care s-au distins în muncă. 2. (psihiatr.) obiect, gest, cuvânt destinat a satisface dorințele sau necesitățile bolnavului. (< fr. gratification, lat. gratificatio)

gratificație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
gratificáție (-ți-e) s. f., art. gratificáția (-ți-a), g.-d. art. gratificáției; pl. gratificáții, art. gratificáțiile (-ți-i-)