gratie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÁTIE, gratii, s. f. Fiecare dintre vergelele care se așază (paralel) în tocul (sau în fața) ușilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care servește ca măsură de siguranță sau ca motiv arhitectonic. –
Lat. *gratis (= cratis).gratie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)grátie (grátii), s. f. –
1. Zăbrea, bară de metal. –
2. Vergea, grilaj. –
3. Grilă. grătar. –
4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). –
5. Spalier. –
6. Rețea.
Lat. pop. *
gratis în loc de
cratis (Densusianu,
Hlr., 111; Pușcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra,
Dacor., IX, 170),
cf. it. grata, de unde
sb. grata (Miklosich,
Fremdw., 90). –
Der. grătar, s. n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu
suf. -
ar (din
lat. *
gratālis, după Pușcariu 727 și DAR; din
lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din
rom. provine
rut. grata (Candrea,
Elemente, 408).
gratie (Dicționaru limbii românești, 1939)grátie f., pl.
gratiĭ (d. lat.
grâtes și
crâtis, it.
grata, sp.
grada, pg.
grade; dim.
graticula, it.
gratiglia, vfr.
graille, nfr.
grille. D. rom. vine rut.
gráta. V.
grilaj). Vargă saŭ drug de metal orĭ de lemn (zăbrele) care, împreună cu altele, opresc să treacă lucrurile marĭ:
cușca și leasa se compune [!] din gratiĭ, un gard făcut din gratiĭ.gratie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grátie (-ti-e) s. f.,
art. grátia (-ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (-ti-i-)gratie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gratie f. pl.
1. vergele de fier sau de lemn încrucișate servind de îngrădire;
2. targă sau alt lucru împletit. [Lat. vulg. GRATIS = clasic CRATIS].