goni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. –
2. A urmări, a vîna, a hăitui. –
3. A vîna, a merge la vînătoare. –
4. A urmări, a sîcîi, a chinui. –
5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. –
6. A se grăbi. –
7. A se împreuna taurii cu vacile. –
Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich,
Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57),
cf. bg. goniă, sb. goniti. Se folosește și în formele
der. izgoni și
prigoni. Der. goană, s. f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare);
gonitură, s. f. (
înv., urmărire);
gonaci, s. m. (urmăritor; hăitaș; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum);
gonaș, s. m. (
Mold., urmăritor);
goniță, s. f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator);
gonițar, s. m. (insectă, Hydrometra paludum);
gonitor, s. m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelația Taurului; insectă, Hydrometra paludum);
gonitorie, s. f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).