gonire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) GONÍRE,goniri, s. f. Faptul de a (se) goni; alungare. – V. goni.
gonire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) goníre s. f., g.-d. art. gonírii; pl. goníri