gonitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și
f.,
adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii). –
Goni +
suf. -tor.gonitor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gonitór, gonitoáre, gonitóri, gonitoáre, s.m. f. (reg.)
1. junc, junincă.
2. constelația „Taurul”.
3. o insectă.
4. un câine de vânat.
5. o plantă.
gonitor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gonitor, gonitori s. m. (intl.) 1. subofițer de poliție.
2. sectorist.
gonitor (Dicționaru limbii românești, 1939)gonitór m. Care gonește. Taur tînăr.
gonitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gonitór (
pop.)
adj. m.,
s. m.,
pl. gonitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. gonitoáregonitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gonitor m.
1. cel ce gonește;
2. taur de doi ani:
atâția gonitori în ocol CR.