gogă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gógă s.f. (reg., înv.)
1. nucă cojită.
2. gogoriță.
gogă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gógă (-gi), s. f. –
1. Nucă. –
2. Baubau, sperietoare. Creație expresivă,
cf. cocă. Coincide cu alte formații de același tip, ca
alb. gogë „baubau”,
mag. gogó „nucă”; este interesantă coincidența cu
sp., unde
coco are de asemenea dublul sens de „boabă, fruct rotund” și de „fantasmă”. Este dublet al lui
gog, s. m. (tont, prost),
cf. coc față de
cocă. După DAR,
gog ar proveni de la
Gogu, prescurtare familiară de la
Gheorghe. Cihac, II, 717; Philippide, II, 715; DAR; Rosetti, II, 117 și Pușcariu,
Lr., 265 îl pun în legătură pe
gogă cu
alb. Caracterul expresiv al acestor formații a fost indicat încă de Spitzer,
Mitt. Wien, 320-33. După Lahovary 330 sînt cuvinte anterioare
indoeurop. Der. goagă, s. f. (popic, bilă);
gogea, s. f. (bulgăre de sare gemă);
goghe, s. f. (copil, prunc);
goghie (
var. gughie),
s. f. (plevușcă, pește mărunt);
gogi, vb. (a curăța de nuci);
goglează (
var. gogle(a)z),
s. f. (coajă, pieliță; talaj; bagatelă), pentru a cărui
der. cf. cocleț (primul sens pare a fi în legătură cu
gogi, al doilea cu
gogoașe „minciună”; DAR menționează
mag. goklesz „inutil”, care ar putea deriva din
rom.);
gogleț, s. m. (prost, tont),
cf. mag. gágó (DAR crede că
mag. e sursa cuvîntului
rom.)
ngr. γεγές,
alb. gegë „albanez din nord”;
gogoloș (
var. boboloș),
s. n. (grunz, bulgăre),
cf. cocoloș; gogon, s. n. (boabă; bilă, obiect rotund în general);
gogonat, adj. (rotund, sferic; umflat, exagerat);
gogoneț, adj. (gogonat; umflat; exagerat, ieșit din comun);
gogoni (
var. gogona),
vb. (a umfla);
gogonea, s. f. (fruct; varietate de roșie);
gogoroană, s. f. (
Trans., bomboană);
gogoriță, s. f. (sperietoare, baubau);
gogoloasă, s. f. (sperietoare, baubau);
gorgună (
var. gorgoană),
s. f. (vrăjitoare bătrînă, femeie rea);
gorgoane, s. f. pl. (spirite), care, după ipoteza improbabilă a lui Bogrea,
Dacor., IV, 820, s-ar explica prin intermediul lui
gorgon, s. n. (tril de muzică orientală) și acesta de origine necunoscută (apropierea de numele de
Gorgona, cf. Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 204, este extrem de incertă);
gorgoni, vb. (a goni, a alunga),
der. al cuvîntului anterior și în același timp reduplicare expresivă de la
goni, al cărui sens primar trebuie să fi fost „a da dracului”;
gojgar, s. n. (groapă), a cărui
der. nu este clară, dar.
cf. goagă, goță, s. f. (
Trans., sperietoare);
goțoi, s. m. (
Trans., mască ce se scoate în procesiunea de Sfîntul Gheorghe). –
Cf. gogoașe, gogoman, gurgui.gogă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gógă, gogi, s.f. –
1. Conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului (la Vergel).
2. Sperietoare de noapte pentru copii (Hotea 2006). – Cuvânt autohton, cf. alb. gogë „bau-bau” (Rosetti 1962, Brâncuși 1983).
gogă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gogă f. V.
gogoriță. [Vorbă din graiul copiilor].
gogă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gogă f. Mold. nucă cojită. [Vorbă din graiul copiilor (cf. fr.
coque de noix)].