gnomic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GNÓMIC, -Ă, gnomici, -ce, adj. 1. (Despre scrieri) Care cuprinde
maxime, sentințe, reflecții, sfaturi morale. ◊
Poeți gnomici = poeți din Grecia (și din Roma) antică, autori ai unor opere gnomice (
1).
2. (
Lingv.; despre unele timpuri verbale) Care indică acțiunea sub formă generală sau care se îndeplinește indiferent de timp. – Din
fr. gnomique.gnomic (Dicționar de neologisme, 1986)GNÓMIC, -Ă adj. Care conține maxime, sentințe și reflecții morale. ◊ (
Gram.)
Prezent gnomic = prezent care exprimă o acțiune care se îndeplinește indiferent de timp. [Cf. fr.
gnomique, cf. gr.
gnomikos – sentențios].
gnomic (Marele dicționar de neologisme, 2000)GNÓMIC, -Ă adj. 1. care conține maxime, sentințe și reflecții morale; aforisme. 2. (despre timpuri verbale) care exprimă o acțiune ce se îndeplinește indiferent de timp. (< fr.
gnomique, gr.
gnomikos)
gnomic (Dicționaru limbii românești, 1939)*gnómic, -ă adj. (vgr.
gnomikós, d.
gnóme, sentență [!]). Care conține sentențe, maxime:
poezie gnomică. S. m.
Scriitorĭ greceștĭ [!] anticĭ care aŭ compus versurĭ cu maxime morale.gnomic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GNÓMIC, -Ă (‹
fr.; {{s}
gr. gnomikos „sentențios”)
adj. 1. Care conține maxime, sentințe și reflecții morale. ◊
Poezie g. = poezie de tip didactic, cultivată cu precădere în Grecia antică (
sec. 7-5
î. Hr. de Teognis, Focilide, Solon), iar mai târziu de latini (Cato), care conținea precepte, reflecții morale, sfaturi practice.
2. (
LINGV.; despre timpuri verbale) Care prezintă acțiunea într-o formă generală (
ex. în maxime, teoreme) sau a cărei acțiune se îndeplinește indiferent de timp (
ex. timp
g.).
gnomic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gnómic adj. m.,
pl. gnómici; f. gnómică, pl. gnómicegnomic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gnomic a. ce conține sentențe sau maxime:
poezie gnomică.