gnom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GNOM, gnomi, s. m. Fiecare dintre spiritele despre care se credea că locuiesc în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din
fr. gnome.gnom (Dicționar de neologisme, 1986)GNOM s.n. (
Liv.) Sentință, proverb, maximă; zicătoare, cugetare, moto. [< it.
gnome, cf. gr.
gnome].
gnom (Dicționar de neologisme, 1986)GNOM s.m. (
Mit.) Spirit despre care se credea că locuiește în fundul pământului, păzind comorile îngropate acolo. [< fr.
gnome, cf. it.
gnomo, lat.
gnomus].
gnom (Marele dicționar de neologisme, 2000)GNOM1 s. m. (mit.) spirit despre care se credea că locuiește în fundul pământului, păzind comorile; spiriduș. (< fr.
gnome, lat.
gnomus)
gnom (Marele dicționar de neologisme, 2000)GNOM2 s. n. sentință, maximă; cugetare, moto. (< gr.
gnome)
gnom (Marele dicționar de neologisme, 2000)GNOM3(O)-, -GNOMÍE elem. „cugetare, maximă; sentință”. (< fr.
gnom/o/-, -gmonie, cf.
gr. gnome, inteligență)
gnom (Dicționaru limbii românești, 1939)*gnom m. (cuv. fabricat de Paracelsus [† 1541] și care pare a se baza pe vgr.
gnóme, inteligență). Nume dat unor piticĭ diformĭ și supranaturalĭ care, după cabaliștĭ jidanĭ, locuĭesc în pămînt, unde păzesc comorile. Femeile lor se numesc
gnomide.gnom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gnom s. m.,
pl. gnomignom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gnom m. geniu păzitor de comori îngropate în pământ.